marți, 8 septembrie 2009

Consultatii oftalmologice si ochelari gratuiti pentru batranii si copiii sarmani

Sute de persoane, in mare parte batrani, s-au inghesuit dis-de-dimineata sa prinda un bon de ordine pentru consultatiile oftalmologice gratuite care se acorda pana vineri in incinta Salii Palatului din Bucuresti. Cateva zeci de pensionari isi asteptau randul in fata intrarii principale in Sala Palatului. Apoi, persoanele care asigurau ordinea, introduceau la parter un grup de 20-30 de pacienti. Dupa aceea, cu bonul de ordine in mana si o fisa completata cu numele si adresa, grupul urca la etajul intai, unde se gasesc niste cabinete improvizate. Pe rand, fiecare pacient era consultat, i se stabileau dioptriile si apoi trecea intr-un alt sector, in care i se inmanau ochelarii. Consultatiile oftalmologice sunt acordate de o echipa de 30 de medici, asistenti si studenti care lucreaza in spitalele din Montreal, Canada. Actiunea umanitara este initiativa organizatiei de tineret a PSD. "Echipa canadiana a adus peste 3.000 de perechi de ochelari si in jur de 30.000 de seturi de lentile, fonduriile fiind din sponsorizari. Pana vineri, vrem sa dam ochelari pensionarilor, veteranilor, copiilor din camine si batranilor din institutiile de ocrotire, precum si persoanelor cu venituri foarte mici sau care primesc ajutor social", ne-a declarat Silviu Vaduva, membru in organizatia de tineret a PSD. Organizatorii spera sa fie consultate in jur de 600-700 de persoane in fiecare zi, programul medicilor incepand dimineata de la ora 8. "Am venit de dimineata de pe la 9 si, dupa 3 ore de asteptare, am reusit sa-mi iau ochelari. Aveam de mult reteta sa-mi schimb ochelarii, dar nu am avut bani dintr-o pensie de 1,1 milioane. Mi-au dat lentile bifocale, asa ca nu mai trebuie sa am doua perechi de ochelari pentru citit si de distanta. Ma interesasem si lentilele astea costa vreo doua milioane de lei", ne spune o femeie pensionata pe caz de boala. La rand astepta si o femeie impreuna cu fetita care este clasa I. "Suntem din Silistea Snagovului si am venit aici dupa ce preotul nostru ne-a anuntat ca se dau consultatii gratuite. Invatatorul fetitei mi-a spus ca nu vede la tabla de la distanta, dar nu am avut bani sa o duc la un medic". Tot din Silistea Snagovului este si Florentina Badea in varsta de 14 ani. "Ma dor ochii de mult timp, dar nu m-am dus la medic ca n-am bani. Mama nu munceste, tata e internat in spital si mai am acasa 6 frati. Coana preoteasa ne-a anuntat si am venit aici de dimineata. Eu sunt in clasa a VI-a si mai am doua surori la scoala, una in clasa a V-a si alta in clasa a III-a", ne povesteste fetita care tine stans in mana o pereche de ochelari. Razvan Ionescu, presedintele organizatiei de tineret a PSD, ne-a declarat ca persoanele care au nevoie de operatii vor fi trimise la Spitalul Universitar din Bucuresti. "Am creat un fond special cu banii din cotizatia pe care trebuia sa o platim la partid, astfel incat le-am pregatit medicilor din Montreal o excursie in Bucovina, la sfarsitul saptamanii", a mai spus Razvan Ionescu. Prof. dr. Daniel Forthomme de la universitatea din Montreal ne-a declarat ca in cele cateva ore de consultatii a descoperit multe persoane de peste 40 de ani care au probleme oftalmlogice grave. "Multi au nevoie de tratament, pentru ca sufera de glaucom sau cataracta. Se vede ca oamenii nu se prea ingrijesc". Astazi vor fi consultate gratuit persoanele din caminele de batrani si veteranii, care deja s-au inscris pe liste la asociatia care le reprezinta drepturile. Persoane din cadrul fundatiei umanitare Lion Clubs spuneau ca cererea de consultatii este cu mult mai mare decat s-ar fi asteptat, cu toate ca au mai facut astfel de actiuni in Brazilia. Mexic si Haiti. Foto: Codruta DRAGOESCU