Bursa de la Bucuresti continua trendul ascendent din ultimele doua luni si a incheiat ultima saptamana in urcare, in apropierea maximelor istorice atinse in ultima perioada. Societatile de investitii financiare raman in centrul atentiei, in timp ce indicele acestora a castigat 1,9%.
Valoarea tranzactiilor se pastreaza la peste 20 milioane de euro si infirma temerile conform carora lichiditatea s-ar putea reduce pe timpul verii.
Piata RASDAQ a continuat sa aduca castiguri importante celor cu apetit ridicat pentru risc. Actiunile Albalact, compania producatoare de lactate, au urcat cu 5%, fiind cele mai lichide din piata, iar titlurile companiei cu afaceri in domeniul constructiilor Concefa au sarit cu 15%, inregistrand al doilea rulaj de pe RASDAQ.
"Piata este la acest moment surescitata de companiile nou aparute in vizorul investitorilor de pe RASDAQ, titluri care odata "descoperite" inregistreaza cresteri puternice. Sunt multi care au stat pe margine, iar acum nu vor sa piarda trenul. Cresteri puternice sunt si pe Bursa. Ma gandesc aici la actiuni ca Electroputere sau Oil Terminal, care insa au inregistrat si corectii pe masura cresterilor", spune Rares Nilas, directorul al BT Securities, divizia de brokeraj a Bancii Transilvania.
Indicele BET a urcat vineri cu 0,44% pe fondul unei valori a tranzactiilor de 20,3 mil. euro (63,8 mil. lei). De la inceputul anului BET a castigat 26%.
"E putin cam riscant sa spui ca piata se afla la inceputul unui trend ascendent dupa urcarile din ultimele luni. Cred ca preturile actuale reflecta situatia financiara reala a companiilor", spune Rares Nilas.
Indicele BET-FI a urcat in ultima sedinta bursiera cu 1,89%, cele cinci titluri ramanand printre cele mai lichide din piata.
Indicele a urcat cu 42% de la inceputul anului, cu precadere pe seama ascensiunii titlurilor SIF Transilvania. In 2006 performanta pe intreg anul a BET-FI a fost de 32%.
"In ceea ce priveste societatile de investitii financiare, investitorii sunt in asteptare. Nu sunt multi vanzatori si de aceea indicele nu a inregistrat corectii semnificative dupa urcarile puternice din ultima perioada. Se asteapta in toamna listarea Erste sau BCR la Bucuresti si nu a mai ramas mult timp pana atunci", mai spune Rares Nilas.
Acsiunile SIF Moldova (SIF2) au crescut vineri cu 2,94%. Valoarea totala a tranzactiilor cu titlurile companiei s-a ridicat vineri la circa 3,82 milioane de euro (aproximativ 12 milioane de lei), reprezentand primul rulaj din piata. Actiunile societatii de investitii financiare au crescut cu 3,77% de la inceputul lunii, cel mai mare rulaj fiind inregistrat pe data de 3 iulie, atunci cand au fost tranzactionate circa 4,6 milioane de actiuni pentru 5,62 milioane de euro (17,66 milioane de lei). De la inceputul anului titlurile SIF Moldova au crescut cu 9,37%. Ultima tranzactie cu titlurile SIF Moldova
s-a perfectat in sedinta de vineri la un pret de 3,85 lei/actiune.
Actiunile Broker Cluj (BRK) au crescut in sedinta de vineri cu 3,11%, pe fondul unui rulaj de 909.000 de euro (2,85 milioane de lei), printre primele zece din piata. Titlurile societatii de servicii de investitii financiare au crescut de la inceputul anului de peste doua ori, de la un pret de 1,81 lei/actiune in prima sedinta din ianuarie. Luna curenta a adus pentru actiunile companiei o crestere de circa 16%. Cel mai mare rulaj al lunii a fost atins pe 3 iulie, sedinta in care au fost tranzactionate 1,87 mil. actiuni pentru 2,23 milioane de euro (6,98 milioane de lei). Ultima tranzactie cu titlurile Broker Cluj s-a perfectat in sedinta de vineri la un pret de 3,98 lei/actiune.
Actiunile Loulis (MPN) au pierdut vineri 4,76%, pe fondul unui rulaj de 34.000 de euro (107.000 de lei). Scaderea a venit dupa ce Leipnik Lundenburger Invest (LLI), cel mai mare jucator de pe piata europeana de morarit, a preluat joia trecuta un pachet de 60% din actiunile Loulis in schimbul a 33,9 milioane de euro (106 milioane de lei). Dupa incheierea tranzactiei, Loulis Grecia mai detine 26% din Loulis Romania. LLI este detinuta de grupul financiar Raiffeisen si asteapta anul acesta afaceri de 775 milioane de euro, din care doar o cincime se realizeaza in Austria, tara de origine a companiei. Ultima tranzactie cu titlurile Loulis s-a perfectat la pretul de 0,50 lei/actiune.
Actiunile Concefa Sibiu (COFI) au sarit vineri cu 14,19%, pe fondul unei lichiditati de 483.000 de euro (1,51 milioane de lei), reprezentand al doilea rulaj de pe piata RASDAQ, dupa cel inregistrat de Albalact, de 516.000 de euro (1,62 milioane de lei). RASDAQ-C, principalul indice al pietei care contine toate companiile listate pe RASDAQ, a crescut vineri cu 2,33%, sau 129,65 puncte, pana la un nivel de 5.693, 43 puncte. Valoarea totala a tranzactiilor din piata s-a ridicat vineri la circa 5,55 milioane de euro (17,40 mil. lei). Cel mai mare pret atins in sedinta de vineri de actiunile Concefa a fost de 17 lei/actiune, in vreme ce ultima tranzactie s-a perfectat la un pret de 16,90 lei/actiune.
Titlurile Forconcid Ramnicu Valcea (FOND) au sarit vineri cu 22,05%, pe fondul unui rulaj de 147.000 de euro (462.000 de lei). La inceputul saptamanii trecute, Traian Ilin, consilierul economic al societatii Forconcid, si-a lichidat detinerea de 10,9% din capitalul social al companiei, in schimbul sumei de 330.000 de euro. Vanzarile din ultima perioada pe aceste titluri vin dupa ce actiunile Forconcid au inregistrat de la inceputul acestui an un avans de 27 de ori. Compania este detinuta de Asociatia Salariatilor in proportie de circa 34%, iar Bica Paul, directorul general al companiei, are o participatie de aproape 19%. Ultima tranzactie s-a perfectat la pretul de 93 lei/actiune.
sâmbătă, 13 decembrie 2008
Romaero se asociaza cu Blue Air si-si face un centru de afaceri cu Phoencia Hotels
Producatorul de componente pentru avioane Romaero Bucuresti va dezvolta impreuna cu operatorul hotelier Phoenicia Hotels un centru de afaceri si urmareste asocierea pe o perioada de 20 de ani cu operatorul de transport aerian Blue Air pentru crearea si exploatarea unei baze pentru lucrari de intretinere pentru aeronave de tip Boeing si Airbus.
Romaero va participa cu aport in natura pentru dezvoltarea centrului de afaceri care urmeaza sa fie exploatat in comun cu Phoenicia Hotels, potrivit unui raport emis de catre actionarii companiei, transmis pietei RASDAQ. Centrul de afaceri va fi realizat pe structura unor active detinute de Romaero, evaluate la aproape 8 mil. euro, reprezentand 43% din participatia la asociere, in vreme ce Phoenicia Hotels va executa investitii in valoare de 10,5 mil. euro, reprezentand un aport de 57% la asociere si avand calitatea de administrator. Durata contractului de asociere este de 20 de ani.
Romaero va participa cu aport in natura pentru dezvoltarea centrului de afaceri care urmeaza sa fie exploatat in comun cu Phoenicia Hotels, potrivit unui raport emis de catre actionarii companiei, transmis pietei RASDAQ. Centrul de afaceri va fi realizat pe structura unor active detinute de Romaero, evaluate la aproape 8 mil. euro, reprezentand 43% din participatia la asociere, in vreme ce Phoenicia Hotels va executa investitii in valoare de 10,5 mil. euro, reprezentand un aport de 57% la asociere si avand calitatea de administrator. Durata contractului de asociere este de 20 de ani.
CNVM a sanctionat 10 reprezentanti ai doua SAI si 5 brokeri
CNVM a amendat, miercuri, cu 17.000 lei in total, sapte angajati ai societatilor de administrare a investitiilor (SAI) BCR Asset Management si SIRA, precum si patru reprezentanti ai firmei de brokeraj Romexterra Finance, sanctiunile incluzand si patru avertismente. La SAI BCR Asset Management, CNVMaplicat doua amenzi, pentru Tatiana Maracinescu, in prezent director general al societatii, si Ana-Maria Radu, si doua avertismente, in cazul lui Ion-Mincu Radulescu si Doru-Puiu Tiberiu, motivul comun fiind ca procedurile interne utilizate de societate, precum si conduita reprezentantilor societatii in gestionarea si administrarea acestora au condus la nerespectarea prevederilor legale. CNVM a amendat cinci reprezentatii ai SAI Romano - Americana SIRA, cu 6.500 de lei in total, iar reprezentantul compartimentului de control intern Gabriel Dragos Manolescu a primit numai avertisment. Depasirea limitelor investitionale in cazul fondurilor Omninvest si Fondul pentru Comert Exterior, precum si faptul ca SAI SIRA nu a desemnat o persoana responsabila privind prevenirea si combaterea spalarii banilor, nu a numit pe nimeni in calitate de ofiter de conformitate in timpul controlului CNVM figureaza printre motivele comune invocate de CNVM pentru sanctiunile aplicate reprezentantilor SIRA.
Prospectiuni a aprobat distribuirea de actiuni gratuite
Actionarii companiei de prospectiuni geologice Prospectiuni Bucuresti au aprobat, joi, majorarea capitalului social cu 49,43 mil. lei, la 53,93 mil. lei si au numit doi membri noi in Consiliul de Administratie. Compania va emite 19,7 mil. actiuni noi, care vor fi distribuite cu titlu gratuit actionarilor, fiecare urmand sa primeasca 11 actiuni noi la fiecare actiune detinuta anterior. Totodata, investitorii au aprobat angajarea companiei KPMG pentru prestarea serviciilor de audit, potrivit unui comunicat al Prospectiuni transmis vineri pietei Rasdaq. Administratorii noi numiti sunt compania olandeza de investitii Middle Europe Investment si Mircea Constantin. Actionarul majoritar al Prospectiuni este compania Tender din Timisoara, controlata de Ovidiu Tender. In ultima perioada, Tender a vandut mai multe pachete de actiuni la Prospectiuni, tranzactii in urma carora participatia sa a scazut la 75,44%.
Wood intra astazi la BVB
Wood & Company Financial Services incepe azi tranzactionarea de la distanta pe platforma Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Firma de investitii este primul nerezident care primeste acest drept pe piata romaneasca. Wood este cea mai mare societate de brokeraj din Cehia, tara de origine unde detine o cota de piata de 28%, si are o retea dezvoltata in Europa Centrala si de Est. Reprezentantii Wood au spus la inceputul lunii trecute ca scopul lor principal in Romania este de a aduce investitori straini in piata de capital de la Bucuresti, si nu de a duce romanii pe pietele externe. Bursa a raportat pe primele sase luni ale acestui an intrari nete din partea nerezidentilor de aproape 300 mil. euro, cu 75% peste nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut.
sâmbătă, 29 noiembrie 2008
Profitul Bucur Obor a urcat cu 20,7%
Firma Bucur Obor (BUCU), care administreaza centrul comercial cu acelasi nume din Bucuresti, a incheiat primul semestru cu un profit net de 3,9 mil. lei (peste 1 mil. euro), castigul fiind cu 20,7% mai mare fata de perioada similara a anului trecut. In primele sase luni, veniturile firmei au crescut cu 3,1%, de la 12,9 mil. lei la 13,3 mil. lei (3,6 mil. euro), din care incasarile din exploatare au fost de 12,9 mil. lei (3,5 mil. euro). In acelasi timp, cheltuielile au urcat mult mai accentuat decat veniturile, respectiv cu 68,5%, de la 5,1 mil. lei la 8,6 mil. lei (2,3 mil. euro). Potrivit celor mai recente raportari, in structura actionariatului Bucur Obor se regasesc Laurentiu Postovaru, cu 28,68% din titluri, presedintele firmei, Gelu Manea, cu 16,05%, fondul Broadhurst Investments - 9,68% si Amadeus Group - 5,76%. Actiunile Bucur Obor au incheiat sedinta bursiera de vineri la pretul de 3,39 lei, in urcare cu 16,9%, insa pe un rulaj de numai 1.500 de lei.
Pierderile Electroaparataj au crescut de patru ori
Electroaparataj Bucuresti (ELJ) a incheiat primul semestru cu pierderi de 7,1 mil. lei (1,9 mil. euro), valoare de 4,3 ori mai mare fata de rezultatul negativ de 1,6 mil. lei din perioada similara a anului trecut, ca urmare a majorarii cheltuielilor si a scaderii veniturilor. In primele sase luni, veniturile au scazut cu 2,6%, de la 49,4 mil. lei la 48 mil. lei (13,1 mil. euro), in timp ce cheltuielile au crescut cu 8,2%, de la 51 mil. lei la 55,2 mil. lei (15 mil. euro), potrivit raportului financiar emis marti Bursei de Valori Bucuresti. Cifra de afaceri a firmei a urcat in intervalul ianuarie - iunie cu 7%, de la 43,8 mil. lei la 46,9 mil. lei (12,7 mil. euro). In structura actionariatului Electroaparataj se regasesc fondul de investitii Broadhurst Investments Limited, cu 67,72% din titluri, si firma Metex Big din Galati, cu 10,81% din actiuni. Cea mai recenta tranzactie cu titlurile Electroaparataj a fost realizata in sedinta bursiera din 23 iulie, cand actiunile au incheiat ziua la 0,282 lei, in urcare cu 14,6%, insa pe un rulaj redus, de 82.000 de lei. La aceasta cotatie, capitalizarea firmei se ridica la 18,2 mil. lei.
Veniturile Forsev Drobeta-Turnu Severin s-au majorat cu 28%
Firma de foraj si reparare a sondelor Forsev Drobeta-Turnu Severin (FORS) a raportat pentru primul semestru venituri totale de 14,14 mil. lei (3,8 mil. euro), cu 28% mai mari comparativ cu nivelul consemnat in aceeasi perioada a anului trecut. Forsev a avut un profit net de 1,85 mil. lei (286.000 de euro), de peste trei ori mai ridicat decat cel din primele sase luni din 2007, reiese din rezultatele financiare semestriale transmise marti pietei RASDAQ. In ceea ce priveste cheltuielie, acestea au crescut cu 16,8% comparativ cu primele sase luni aferente anului trecut, la 12,2 mil. lei, iar cifra de afaceri a urcat cu 27,8%, la 12,6 mil. lei. Potrivit celor mai recente raportari, firma Forsev, cu activitati in sectoarele de foraj si reparare a sondelor, este controlata de Forsev Holdings International (40,95%), SQRW Development Romania (30,7%) si Fondul Proprietatea (28,14%).
Afacerile Siretul Pascani au scazut la 7,07 mil. lei
Producatorul de confectii Siretul Pascani (SRT) din judetul Iasi a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de 7,07 mil. lei (1,9 mil. euro), in scadere cu 13% fata de anul precedent. Firma a raportat in primele sase luni un profit net de 62.000 lei, fata de pierderile de 844.000 lei din primul semestru din 2007, potrivit rezultatelor financiare semestriale ale firmei transmise marti Bursei. Veniturile totale ale Siretul Pascani au scazut cu 6% in intervalul ianuarie-iunie 2008, la 8,37 mil. lei, iar cheltuielile s-au micsorat cu 15%, la 8,29 mil. lei. Producatorul de confectii a intregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 15,98 de mil. lei (4,8 mil. euro), in scadere cu 25%. Principalii actionari sunt Scala Real Estate, cu 32,97% din titluri, SIF Transilvania, cu 7,56%, si Euro Continental Invest Iasi, cu o participatie de 10,76%.
Atlas Gip a obtinut un profit net de 4,9 mil. euro
Atlas Gip Ploiesti (ATGJ) a consemnat in primul semestru un profit net de 17,89 mil. lei (4,9 mil. euro), de 3,2 ori mai mare fata de castigul de 5,5 mil. lei din perioada similara a anului trecut, a anuntat marti firma de foraj detinuta de compania Weatherford din Statele Unite. Veniturile Atlas Gip au urcat in primul semestru cu 28,3%, la 66 mil. lei (peste 18 mil. euro), de la 51,4 mil. lei in perioada similara din 2007, potrivit unui comunicat al firmei transmis marti pietei RASDAQ. Cifra de afaceri a Atlas Gip a crescut cu 13,6%, de la 50,3 mil. lei la 57,4 mil. lei (15,7 mil. euro). Compania americana de servicii petroliere Weatherford a preluat la mijlocul lunii iulie 86% din actiunile Atlas Gip de la grupul Tender, pentru 60,7 mil. lei (16,8 mil. euro). Profitul inainte de plata taxelor si dobanzilor a fost anul trecut de aproximativ 2,5 miliarde de dolari. Atlas Gip mizeaza in acest an pe cresterea cifrei de afaceri cu 10-12%, de la nivelul de 107 mil. lei din 2007.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

