Cea de-a treia editie a Bienalei va debuta azi si se va incheia pe 27 aprilie, evenimentul promovand experimentul in gravura, noi solutii si tehnici de imprimare cu intentia de a demonstra ca gravura este un mediu care nu si-a epuizat resursele.
Vor expune 72 de artisti din 28 de tari, selectati intre 19 si 20 ianuarie de un juriu din care au facut parte: Liviana Dan - critic de arta si curator la Muzeul Brukenthal, Sibiu (presedintele juriului), Ignas Kazakevicius - critic de arta, curator, directorul Bienalei Now Art Now Future (Lituania), Leszek Czajka - artist, directorul artistic al WizyTUjaca Galeria (Varsovia), Alexandru Jakabhazi - grafician (Timisoara) si Ciprian Chirileanu - grafician, directorul Bienalei Internationale de Gravura Mica - Graphium (Timisoara).
In cadrul manifestarii va fi acordat: * Premiul Bienalei - lui Miguel Angel Padilla Gomez (Mexic) pentru "Siete de un golpe" - foto, sapte ready-made print pe panza (2006) * Premiul Special al Juriului: Ines Matijevic (Croatia) - "Musical boxes", instalatie, digital print si video
performance (2005) * Premiul Tanarului Artist - Agnieszka Cholewinska (Polonia) - linogravura cu interventie de lumina (2007).
Juriul a mai decis sa acorde si trei mentiuni artistilor: Jose Enrique Porras Gomez (Mexic) - "Beehive" si "Mexican mind", xilogravura si ac rece pe bila
de bowling, video performance (2007), Magdalena Uchman (Polonia) - "The gift", tehnica mixta, 3 cutii de carton (2007) si Anatoly Fedirko (Ucraina) - "The children of Prof. Joseph Beuys", tehnica mixta, instalatie, dimensiuni variabile (2007).
In cadrul evenimentului va fi vernisata si expozitia personala semnata de Lisandru Neamtu (Romania), castigatorul celei de-a doua editii a Bienalei, si o expozitie a lui Kohsei (Japonia), castigatorul Premiului Special al Juriului din cadrul celei de-a doua editii a manifestarii.
Bienala Internationala de Gravura Experimentala este un eveniment in care artistii pot alege gravura depasind conventiile legate de rigorile limitative ale unui mediu traditional. Directorul Bienalei este Ciprian Ciuclea, in timp ce curatorii evenimentului sunt Olivia Nitis si Mihai Zgondoiu.
Bienala este organizata de Asociatia Euro CulturArt si
Centrul Cultural Palatele Brancovenesti Mogosoaia, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor si face parte din Anul European al Dialogului Intercultural 2008. ZIUA este partaner media al evenimentului. Mai multe amanunte pot fi gasite la www.experimentalproject.ro
Bienala este un eveniment unic in
Romania si la nivel international, existenta sa fiind salutata si de alte Bienale Internationale care promoveaza arta grafica contemporana.
Aceasta editie beneficiaza de un catalog
bilingv care va fi lansat ulterior si distribuit tuturor artistilor selectati, bibliotecilor, universitatilor, institutelor culturale locale si internationale.
vineri, 27 martie 2009
Papuasii le-au umplut capul bucurestenilor
France Culture a inregistrat o editie a emisiunii "Des papous dans la tête" la Bucuresti
Postul de radio France Culture pare sa fi facut o pasiune pentru Romania. Dupa ce, nu cu foarte mult timp in urma, transmitea in direct din holul Institutului Francez din Bucuresti o dezbatere (in mai multe parti) despre starea culturii, dar si a vietii medicale romanesti, joi seara echipa France Culture a revenit in Capitala pentru a face cateva inregistrari pentru una dintre emisiunile de traditie: "Des papous dans latête", o emisiune a carei prima editie se difuza undeva prin anul 1984, creata de Bertrand Jérôme. In timp emisiunea a crescut, ajungand acum la 75 de minute. Cand si cand, cam de doua ori pe an, realizatorii aleg ca inregistrarile sa se faca cu public, caz in care spectatorii trebuie sa intre in jocurile propuse de oamenii de la microfon. In parte trasnite, in parte doar foarte facile, jocurile literare si/sau radiofonice ale "papuasilor" – o varianta de traducere pentru titlul suprarealist al emisiunii ar putea fi "Cu capul plin de papuasi" – inseamna antren inteles radiofonic, dar si traducere a poeziei in limba celor multi.
Parintii "papuasilor", printre care se numara si Georges Perec, fondator al miscarii literaturii potentiale, au pastrat din avangardism tot ce a fost mai simplu de facut si de imitat: improvizatie folosind cuvinte alese aleatoriu, amestecat de sunete si crearea unor vocabule ciudate.
La Bucuresti au venit o mezzo-soprana (Hélène Delavault), sase scriitori (Patrice Delbourg, Eva Almassy, Jacques Jouet, Herve Le Tellier, Lucas Fournier, Jacques A. Bertrand) si un pictor (Patrice Caumon). Lor li s-au alaturat Bogdan Ghiu (poet si traducator al lui Deleuze, Derrida, Foucault, Bourdieu) si Alex Leo serban (eseist si critic de film).
Cu riscul de a comite o blasfemie, trebuie sa spun ca pe tot parcursul inregistrarii de la Bucuresti nu m-a parasit o usoara senzatie de disconfort, ca in fata unor adulti, cat se poate de seriosi, care se straduiesc sa se coboare la mintea unor copii de gradinita. Mai ales ca, dincolo de improvizatii, care au reprezentat o infima parte din ce s-a intamplat joi seara in Sala Elvira "Popescu" (sic!) a Institutului Francez din Bucuresti, participantii la emisiune au sacrificat ceva timp si chiar si-au batut capul pentru a inventa tot soiul de dracovenii. Daca sunteti curiosi sa vedeti ce a iesit, duminica la pranz va fi difuzata editia inregistrata la Bucuresti. O puteti asculta online, pe site-ul France Culture, incepand cu ora 11.45, ora Romaniei. Daca o pierdeti, editia va intra in arhiva "Des papous dans la tête", asa ca o puteti accesa oricand.
Printre multele nazbatii intamplate in Sala Elvira Popescu, rasetele cele mai zgomotoase le-a provocat lista de cuvinte romanesti "zgomotoase" – zgribuli, bizui, boscorodi, tulbura, mototoli, zarzavat, barbatul –, al caror sens invitatii francezi nu il stiau si nici nu trebuiau sa-l stie cand au compus poezioare cu cuvintele date. Pana la poezioare a fost pronuntia, care i-a dat bataie de cap scriitorului Jacques Jouet. "(A se) bizui" a devenit un foarte frantuzesc "bizoui", cu accent pe primul "i", iar "barbatul", un oriental "bartabul".
La semnificatia cuvintelor respective, imaginatia "papuasilor" s-a dovedit fara limite: "a boscorodi" poate insemna a alerga printr-un muzeu, cum ar fi Luvru, "a bizui" poate insemna atat a seduce femeile unui prieten poet, cat si a fi abstinent sexual
, "barbatul" poate fi un exercitiu practicat in vestiar inainte de un meci decisiv, in timp ce "o mitocana" este, bineinteles, o declaratie de dragoste.
Alex Leo serban a imaginat pentru "papuasii" veniti la Bucuresti, dar si pentru ascultatorii francezi, o continuare a filmului "432". Peste 20 de ani Otilia il intalneste la iesirea din supermarket pe domnul Bebe, insotit de sotie, o doamna bine facuta si cam tata. Iar Bogdan Ghiu a trebuit sa fabrice pe loc, alaturi de ceilalti participanti, o poezie pe rimele spectatorilor.
Editia din "Des papous dans la tête" pe care o puteti asculta maine este si flatanta la adresa Romaniei: realizatoarea FranIoise Treussard s-a jucat cu roman-romanesc-Romania, ajungand la "Romania – pays romanesque" ("Romania – tara de roman"), iar una dintre pauzele de "publipapuocitaire" i-a fost dedicata lui Eugène Ionesco.
Postul de radio France Culture pare sa fi facut o pasiune pentru Romania. Dupa ce, nu cu foarte mult timp in urma, transmitea in direct din holul Institutului Francez din Bucuresti o dezbatere (in mai multe parti) despre starea culturii, dar si a vietii medicale romanesti, joi seara echipa France Culture a revenit in Capitala pentru a face cateva inregistrari pentru una dintre emisiunile de traditie: "Des papous dans latête", o emisiune a carei prima editie se difuza undeva prin anul 1984, creata de Bertrand Jérôme. In timp emisiunea a crescut, ajungand acum la 75 de minute. Cand si cand, cam de doua ori pe an, realizatorii aleg ca inregistrarile sa se faca cu public, caz in care spectatorii trebuie sa intre in jocurile propuse de oamenii de la microfon. In parte trasnite, in parte doar foarte facile, jocurile literare si/sau radiofonice ale "papuasilor" – o varianta de traducere pentru titlul suprarealist al emisiunii ar putea fi "Cu capul plin de papuasi" – inseamna antren inteles radiofonic, dar si traducere a poeziei in limba celor multi.
Parintii "papuasilor", printre care se numara si Georges Perec, fondator al miscarii literaturii potentiale, au pastrat din avangardism tot ce a fost mai simplu de facut si de imitat: improvizatie folosind cuvinte alese aleatoriu, amestecat de sunete si crearea unor vocabule ciudate.
La Bucuresti au venit o mezzo-soprana (Hélène Delavault), sase scriitori (Patrice Delbourg, Eva Almassy, Jacques Jouet, Herve Le Tellier, Lucas Fournier, Jacques A. Bertrand) si un pictor (Patrice Caumon). Lor li s-au alaturat Bogdan Ghiu (poet si traducator al lui Deleuze, Derrida, Foucault, Bourdieu) si Alex Leo serban (eseist si critic de film).
Cu riscul de a comite o blasfemie, trebuie sa spun ca pe tot parcursul inregistrarii de la Bucuresti nu m-a parasit o usoara senzatie de disconfort, ca in fata unor adulti, cat se poate de seriosi, care se straduiesc sa se coboare la mintea unor copii de gradinita. Mai ales ca, dincolo de improvizatii, care au reprezentat o infima parte din ce s-a intamplat joi seara in Sala Elvira "Popescu" (sic!) a Institutului Francez din Bucuresti, participantii la emisiune au sacrificat ceva timp si chiar si-au batut capul pentru a inventa tot soiul de dracovenii. Daca sunteti curiosi sa vedeti ce a iesit, duminica la pranz va fi difuzata editia inregistrata la Bucuresti. O puteti asculta online, pe site-ul France Culture, incepand cu ora 11.45, ora Romaniei. Daca o pierdeti, editia va intra in arhiva "Des papous dans la tête", asa ca o puteti accesa oricand.
Printre multele nazbatii intamplate in Sala Elvira Popescu, rasetele cele mai zgomotoase le-a provocat lista de cuvinte romanesti "zgomotoase" – zgribuli, bizui, boscorodi, tulbura, mototoli, zarzavat, barbatul –, al caror sens invitatii francezi nu il stiau si nici nu trebuiau sa-l stie cand au compus poezioare cu cuvintele date. Pana la poezioare a fost pronuntia, care i-a dat bataie de cap scriitorului Jacques Jouet. "(A se) bizui" a devenit un foarte frantuzesc "bizoui", cu accent pe primul "i", iar "barbatul", un oriental "bartabul".
La semnificatia cuvintelor respective, imaginatia "papuasilor" s-a dovedit fara limite: "a boscorodi" poate insemna a alerga printr-un muzeu, cum ar fi Luvru, "a bizui" poate insemna atat a seduce femeile unui prieten poet, cat si a fi abstinent sexual
, "barbatul" poate fi un exercitiu practicat in vestiar inainte de un meci decisiv, in timp ce "o mitocana" este, bineinteles, o declaratie de dragoste.
Alex Leo serban a imaginat pentru "papuasii" veniti la Bucuresti, dar si pentru ascultatorii francezi, o continuare a filmului "432". Peste 20 de ani Otilia il intalneste la iesirea din supermarket pe domnul Bebe, insotit de sotie, o doamna bine facuta si cam tata. Iar Bogdan Ghiu a trebuit sa fabrice pe loc, alaturi de ceilalti participanti, o poezie pe rimele spectatorilor.
Editia din "Des papous dans la tête" pe care o puteti asculta maine este si flatanta la adresa Romaniei: realizatoarea FranIoise Treussard s-a jucat cu roman-romanesc-Romania, ajungand la "Romania – pays romanesque" ("Romania – tara de roman"), iar una dintre pauzele de "publipapuocitaire" i-a fost dedicata lui Eugène Ionesco.
Profesorul George Pruteanu, aşa cum a fost
Joi seară, inima
profesorului George Pruteanu, internat la Spitalul „Sfântul Pantelimon" din Capitală, în urma unui infarct, a cedat. Moartea lui a fost un şoc pentru intelectuali, politicieni, dar şi pentru studenţii săi care l-au cunoscut îndeaproape.
Punctualitatea lui George Pruteanu era antologică. Studenţii de la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Hyperion îşi amintesc că profesorul de „Fenomenologie mediatică" şi-a permis doar o singură dată să întârzie la cursuri, dar din motive care n-au ţinut de el. A intrat în sală cu un decalaj de 15 minute faţă de ora fixată pentru începerea cursului. A cerut un pahar cu apă şi le-a spus că tocmai avusese un accident de maşină. Era încă în stare de şoc, dar a ales totuşi să vină la facultate.
La orele lui, sala era mereu plină, pentru că George Pruteanu nu dicta de pe foi. Îşi condimenta expunerile cu bancuri sau recitaluri de poezie şi încuraja dialogul. Sala a amuţit, la un moment dat, când a recitat una dintre poeziile lui preferate, „Corbul", de Edgar Allan Poe. Era extrem de exigent, 8 fiind cea mai mare notă pe care o dădea la examen.
În una dintre zilele de examen cu studenţii din anul III, a intrat în sală la ora 10.00. S-a aşezat la catedră, şi-a tras mai aproape termosul de cafea şi ţigările şi nu s-a mai ridicat până seara. Abia peste 12 ore s-a dezmorţit puţin, iar examinarea studenţilor s-a întins până pe la 3 dimineaţa.
profesorului George Pruteanu, internat la Spitalul „Sfântul Pantelimon" din Capitală, în urma unui infarct, a cedat. Moartea lui a fost un şoc pentru intelectuali, politicieni, dar şi pentru studenţii săi care l-au cunoscut îndeaproape.
Punctualitatea lui George Pruteanu era antologică. Studenţii de la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Hyperion îşi amintesc că profesorul de „Fenomenologie mediatică" şi-a permis doar o singură dată să întârzie la cursuri, dar din motive care n-au ţinut de el. A intrat în sală cu un decalaj de 15 minute faţă de ora fixată pentru începerea cursului. A cerut un pahar cu apă şi le-a spus că tocmai avusese un accident de maşină. Era încă în stare de şoc, dar a ales totuşi să vină la facultate.
La orele lui, sala era mereu plină, pentru că George Pruteanu nu dicta de pe foi. Îşi condimenta expunerile cu bancuri sau recitaluri de poezie şi încuraja dialogul. Sala a amuţit, la un moment dat, când a recitat una dintre poeziile lui preferate, „Corbul", de Edgar Allan Poe. Era extrem de exigent, 8 fiind cea mai mare notă pe care o dădea la examen.
În una dintre zilele de examen cu studenţii din anul III, a intrat în sală la ora 10.00. S-a aşezat la catedră, şi-a tras mai aproape termosul de cafea şi ţigările şi nu s-a mai ridicat până seara. Abia peste 12 ore s-a dezmorţit puţin, iar examinarea studenţilor s-a întins până pe la 3 dimineaţa.
Fabulosul destin al ştrumfilor
Simpaticele personaje de benzi desenate împlinesc anul acesta 50 de ani.
Spiriduşii albaştri creaţi de belgianul Peyo au ajuns la venerabila vârstă de 50 de ani. Unele dintre cele mai iubite personaje din istoria benzii desenate vor fi serbate anul acesta pe măsura faimei lor, printr-o serie de evenimente organizate în lumea întreagă. Jean Auquier, directorul Centrului Belgian al Benzii Desenate, a dat amănunte inedite din viaţa ştrumfilor şi a creatorului lor, joi seara, la Institutul Francez din Bucureşti.
Ştrumfii s-au născut din întâmplare, la un banal prânz. Artistul Pierre Culliford - Peyo - lua masa cu celebrul creator de benzi desenate André Franquin: „Dă-mi, te rog… ştrumfff!“, a strănutat Peyo întinzând mâna după solniţă. Franquin a fost prompt: „Iată, ţi-o ştrumfez!“, şi restul conversaţiei s-a întins savuros în jurul cuvântului „ştrumf“. În acelaşi an, pe 23 octombrie 1958, Peyo strecoară în serialul său „Johan et Pirlouit“ - publicat în celebra revistă „Journal de Spirou“ - două creaturi simpatice albastre.
Treptat, spiriduşii se înmulţesc în serialele lui Peyo - prima minipoveste se numea „Ştrumfii negri“ (1959) - până ajung să-i domine creaţia. În 1959, Studiourile de Animaţie Dupuis din Belgia îi pun pe Ştrumfi în mişcare, în nouă episoade de animaţie. Peste Ocean, rămân mici anonimi până în 1981, când studiourile Hanna-Barbera lansează primul episod din cele 425 care-i vor urma. Deveniţi vedete în lumea copiilor, spiriduşii primesc botezul diverselor culturi: de la Smurfs în engleză, la Schlumpfs, Smolfs, Puffos, Sumafus, Torpikeks, Pitufos sau Lan- Shin-Ling, în chineză. „Fabulos, ce frumos destin pornind de la o solniţă!“, a exclamat Jean Auquier.
„Strumfeza“, studiată de Umberto Eco
La întrebarea „De ce albaştri?“, Auquier are propria sa ipoteză: „Dacă ar fi fost verzi, s-ar fi confundat cu iarba, iar dacă ar fi fost roşii, galbeni sau negri, ar fi curs şi interpretările rasiste. Răspunsul lui Peyo era însă mult mai simplu: aşa mi-au plăcut mie, albaştri“.
Cu excepţia Marelui Ştrumf, care are căciulă roşie şi 542 de ani, toţi ceilalţi poartă căciuli albe şi n-au trecut de 100. Stau în căsuţe de forma unor ciuperci şi singurul lor mare necaz, într-o existenţă altminteri paşnică, e vrăjitorul Gargamel. Ca orice mic popor care se respectă, are propriul limbaj, căruia semiologul Umberto Eco ia dedicat câteva pagini.
Până la sfârşitul vieţii, Peyo (1928- 1992) a desenat 30 de albume, iar alte 15 au apărut de atunci la studioul din Bruxelles care-i continuă munca şi care pregăteşte un film digital. „Din păcate, sunt puţine, pentru că Peyo era un perfecţionist. E extraordinar cât de impecabil a lucrat“, a explicat Auquier.
Spiriduşii albaştri creaţi de belgianul Peyo au ajuns la venerabila vârstă de 50 de ani. Unele dintre cele mai iubite personaje din istoria benzii desenate vor fi serbate anul acesta pe măsura faimei lor, printr-o serie de evenimente organizate în lumea întreagă. Jean Auquier, directorul Centrului Belgian al Benzii Desenate, a dat amănunte inedite din viaţa ştrumfilor şi a creatorului lor, joi seara, la Institutul Francez din Bucureşti.
Ştrumfii s-au născut din întâmplare, la un banal prânz. Artistul Pierre Culliford - Peyo - lua masa cu celebrul creator de benzi desenate André Franquin: „Dă-mi, te rog… ştrumfff!“, a strănutat Peyo întinzând mâna după solniţă. Franquin a fost prompt: „Iată, ţi-o ştrumfez!“, şi restul conversaţiei s-a întins savuros în jurul cuvântului „ştrumf“. În acelaşi an, pe 23 octombrie 1958, Peyo strecoară în serialul său „Johan et Pirlouit“ - publicat în celebra revistă „Journal de Spirou“ - două creaturi simpatice albastre.
Treptat, spiriduşii se înmulţesc în serialele lui Peyo - prima minipoveste se numea „Ştrumfii negri“ (1959) - până ajung să-i domine creaţia. În 1959, Studiourile de Animaţie Dupuis din Belgia îi pun pe Ştrumfi în mişcare, în nouă episoade de animaţie. Peste Ocean, rămân mici anonimi până în 1981, când studiourile Hanna-Barbera lansează primul episod din cele 425 care-i vor urma. Deveniţi vedete în lumea copiilor, spiriduşii primesc botezul diverselor culturi: de la Smurfs în engleză, la Schlumpfs, Smolfs, Puffos, Sumafus, Torpikeks, Pitufos sau Lan- Shin-Ling, în chineză. „Fabulos, ce frumos destin pornind de la o solniţă!“, a exclamat Jean Auquier.
„Strumfeza“, studiată de Umberto Eco
La întrebarea „De ce albaştri?“, Auquier are propria sa ipoteză: „Dacă ar fi fost verzi, s-ar fi confundat cu iarba, iar dacă ar fi fost roşii, galbeni sau negri, ar fi curs şi interpretările rasiste. Răspunsul lui Peyo era însă mult mai simplu: aşa mi-au plăcut mie, albaştri“.
Cu excepţia Marelui Ştrumf, care are căciulă roşie şi 542 de ani, toţi ceilalţi poartă căciuli albe şi n-au trecut de 100. Stau în căsuţe de forma unor ciuperci şi singurul lor mare necaz, într-o existenţă altminteri paşnică, e vrăjitorul Gargamel. Ca orice mic popor care se respectă, are propriul limbaj, căruia semiologul Umberto Eco ia dedicat câteva pagini.
Până la sfârşitul vieţii, Peyo (1928- 1992) a desenat 30 de albume, iar alte 15 au apărut de atunci la studioul din Bruxelles care-i continuă munca şi care pregăteşte un film digital. „Din păcate, sunt puţine, pentru că Peyo era un perfecţionist. E extraordinar cât de impecabil a lucrat“, a explicat Auquier.
Marea debarasare
Ministerul Mediului ne pregateste inca o "debarasare" de electrocasnicele stricate, pe 19 aprilie. Colectarea acestor tipuri de deseuri are la baza "taxa verde" platita de consumatori, inca de anul trecut, atunci cand achizitioneaza aparatura noua. Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului, a cerut Ministerului Mediului sa informeze cu privire la modul de utilizare a sumelor din taxa verde, pentru ca, in teren, nu se observa nici o actiune concreta in afara celei punctuale a ministerului.
"Operatiunea televizorul" va fi reeditata pe 19 aprilie 2008, a anuntat, ieri, ministrul Mediului, Attila Korodi. In aceasta zi, populatia este asteptata sa puna in strada aparatele electrice, electronice si electrocasnice stricate (DEEE), pentru ca firmele de salubritate sa le duca in locuri special amenajate, pentru dezmembrarea corespunzatoare. Aceasta este a doua editie a actiunii, dupa cea din noiembrie 2007. Ministrul a tinut sa precizeze ca ziua nu este aleasa intamplator: este intr-o sambata, cand lumea face curatenie generala, inainte de Paste. In aceasta actiune au fost prinse 110 localitati, cu peste 20.000 de locuitori, iar pentru toamna acestui an preconizeaza implicarea in actiune si a satelor.
Taxa fara continut
Presedintele Organizatiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, a solicitat, ieri, Ministerului Mediului sa faca publice sumele colectate la bugetul de stat din "taxa verde" platita de contribuabili la achizitionarea de electrocasnice noi si modul in care au fost folosite pentru strangerea deseurilor, informeaza Mediafax.
"Taxa de prima inmatriculare nu este singura taxa pe care romanii sunt obligati sa o plateasca fara sa primeasca nimic inapoi si fara sa se cunoasca destinatia banilor. Un caz asemanator este "taxa verde", inclusa de la jumatatea anului trecut in pretul de comercializare a aparatelor electrice si electronice de toate tipurile, de la masini de calcat la calculatoare sau frigidere", a declarat, intr-o conferinta de presa, fostul ministru al Mediului.
Bani invizibili
Potrivit legislatiei, cei care pun pe piata echipamente
electrice si electronice pot incaza taxa verde, dar au obligatia de a le colecta. Sulfina Barbu sustine ca, in prezent "nu se stie nimic despre cuantumul sumelor adunate astfel si nici ce fac asociatiile cu acesti bani", in conditiile in care "cantitatea de deseuri adunata de la aparitia acestei taxe a fost de doar 30 grame pe cap de locuitor". "Stim doar ca la nivel vizibil nu se vede ca asociatiile pentru colectarea DEEE ar desfasura vreo campanie
de colectare. Singura campanie pe care o vedem este cea efectuata de Ministerul Mediului, pe bani publici", a adaugat Barbu, precizand ca, in acest fel, "cetateanul plateste de doua ori pentru un serviciu pe care nu il primeste niciodata, si anume un mediu mai sanatos
".
"Unele informatii, deocamdata neoficiale, plaseaza totalul incasarilor din taxa verde undeva intre 5 si 6 milioane de euro de la jumatatea anului trecut si pana acum, bani cu care nu stim ce se intampla", a aratat Barbu. Ea a criticat Ministerul Mediului pentru ca nu a fixat asociatiilor "niste tinte de colectare, reutilizare si valorificare a aparaturii vechi, pe modelul aplicat de alte state membre UE".
Ministrul Korodi se apara si spune ca asociatiile care au incasat taxa verde trebuie sa prezinte, pana la finele lunii aprilie, o situatie cu incasarile si realizarile rezultate din timbrul verde.
"Operatiunea televizorul" va fi reeditata pe 19 aprilie 2008, a anuntat, ieri, ministrul Mediului, Attila Korodi. In aceasta zi, populatia este asteptata sa puna in strada aparatele electrice, electronice si electrocasnice stricate (DEEE), pentru ca firmele de salubritate sa le duca in locuri special amenajate, pentru dezmembrarea corespunzatoare. Aceasta este a doua editie a actiunii, dupa cea din noiembrie 2007. Ministrul a tinut sa precizeze ca ziua nu este aleasa intamplator: este intr-o sambata, cand lumea face curatenie generala, inainte de Paste. In aceasta actiune au fost prinse 110 localitati, cu peste 20.000 de locuitori, iar pentru toamna acestui an preconizeaza implicarea in actiune si a satelor.
Taxa fara continut
Presedintele Organizatiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, a solicitat, ieri, Ministerului Mediului sa faca publice sumele colectate la bugetul de stat din "taxa verde" platita de contribuabili la achizitionarea de electrocasnice noi si modul in care au fost folosite pentru strangerea deseurilor, informeaza Mediafax.
"Taxa de prima inmatriculare nu este singura taxa pe care romanii sunt obligati sa o plateasca fara sa primeasca nimic inapoi si fara sa se cunoasca destinatia banilor. Un caz asemanator este "taxa verde", inclusa de la jumatatea anului trecut in pretul de comercializare a aparatelor electrice si electronice de toate tipurile, de la masini de calcat la calculatoare sau frigidere", a declarat, intr-o conferinta de presa, fostul ministru al Mediului.
Bani invizibili
Potrivit legislatiei, cei care pun pe piata echipamente
electrice si electronice pot incaza taxa verde, dar au obligatia de a le colecta. Sulfina Barbu sustine ca, in prezent "nu se stie nimic despre cuantumul sumelor adunate astfel si nici ce fac asociatiile cu acesti bani", in conditiile in care "cantitatea de deseuri adunata de la aparitia acestei taxe a fost de doar 30 grame pe cap de locuitor". "Stim doar ca la nivel vizibil nu se vede ca asociatiile pentru colectarea DEEE ar desfasura vreo campanie
de colectare. Singura campanie pe care o vedem este cea efectuata de Ministerul Mediului, pe bani publici", a adaugat Barbu, precizand ca, in acest fel, "cetateanul plateste de doua ori pentru un serviciu pe care nu il primeste niciodata, si anume un mediu mai sanatos
".
"Unele informatii, deocamdata neoficiale, plaseaza totalul incasarilor din taxa verde undeva intre 5 si 6 milioane de euro de la jumatatea anului trecut si pana acum, bani cu care nu stim ce se intampla", a aratat Barbu. Ea a criticat Ministerul Mediului pentru ca nu a fixat asociatiilor "niste tinte de colectare, reutilizare si valorificare a aparaturii vechi, pe modelul aplicat de alte state membre UE".
Ministrul Korodi se apara si spune ca asociatiile care au incasat taxa verde trebuie sa prezinte, pana la finele lunii aprilie, o situatie cu incasarile si realizarile rezultate din timbrul verde.
Proiectul minier Roşia Montană - îngropat de Justiţie
Curtea de Apel Cluj a menţinut decizia Tribunalului de-a anula certificatul de urbanism 78/2006 emis de CJ Alba pentru Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Deoarece sentinţa este irevocabilă, proiectul de exploatare a aurului din Apuseni se amână până când iniţiatorii lui vor găsi o altă portiţă legală de-a-l continua.
Certificatul 78 a fost emis, deşi precedentul act similar, din 2004, a fost suspendat irevocabil de instanţe, dar, datorită lui, procedura de evaluare a impactului asupra mediului, fără de care proiectul nu putea fi autorizat, a putut continua. Documentul
a fost depus la Ministerul Mediului şi astfel RMGC a putut parcurge etapa de consultări publice pe marginea studiului de impact asupra mediului. De asemenea, compania a iniţiat procedura pentru obţinerea autorizaţiei de siguranţă a iazului de decatare, schimbarea folosinţei terenurilor, modificarea Planului de Urbanism Zonal.
În noiembrie anul trecut, certificatul 78 a fost anulat de Tribunalul Cluj, iar în secunda doi, Ministerul Mediului a suspendat procedura de evaluare a impactului. Ulterior ministrul Korodi Attila a fost dat în judecată de RMGC.
Cele două ong-uri care s-au luptat în instanţă cu CJ Alba şi RMGC, Centrul pentru Dezvoltarea Resurselor Miniere şi Alburnus Maior, au adus ca argument faptul că certificatul de urbanism nu conţine aria completă a ariilor protejate din Roşia Montană, nu se referă la toate facilităţile industriale pentru care se dorea autorizaţie, dar şi că planurile de urbanism ce au dus la eliberarea certificatului au fost declarate ilegale de către instanţă.
Consecinţa sentinţei Curţii de Apel este aceea că toate procedurile de autorizare şi evaluare vor fi lipsite de efecte juridice.
RMGC are acţionar principal (80 la sută) Gabriel Resources (Canada), restul acţiunilor fiind deţinute de Minvest Deva, companie de stat. Investitorul doreşte să realizeze cea mai mare exploatare de suprafaţă din Europa folosind tehnologii bazate pe cianuri.
Certificatul 78 a fost emis, deşi precedentul act similar, din 2004, a fost suspendat irevocabil de instanţe, dar, datorită lui, procedura de evaluare a impactului asupra mediului, fără de care proiectul nu putea fi autorizat, a putut continua. Documentul
a fost depus la Ministerul Mediului şi astfel RMGC a putut parcurge etapa de consultări publice pe marginea studiului de impact asupra mediului. De asemenea, compania a iniţiat procedura pentru obţinerea autorizaţiei de siguranţă a iazului de decatare, schimbarea folosinţei terenurilor, modificarea Planului de Urbanism Zonal.
În noiembrie anul trecut, certificatul 78 a fost anulat de Tribunalul Cluj, iar în secunda doi, Ministerul Mediului a suspendat procedura de evaluare a impactului. Ulterior ministrul Korodi Attila a fost dat în judecată de RMGC.
Cele două ong-uri care s-au luptat în instanţă cu CJ Alba şi RMGC, Centrul pentru Dezvoltarea Resurselor Miniere şi Alburnus Maior, au adus ca argument faptul că certificatul de urbanism nu conţine aria completă a ariilor protejate din Roşia Montană, nu se referă la toate facilităţile industriale pentru care se dorea autorizaţie, dar şi că planurile de urbanism ce au dus la eliberarea certificatului au fost declarate ilegale de către instanţă.
Consecinţa sentinţei Curţii de Apel este aceea că toate procedurile de autorizare şi evaluare vor fi lipsite de efecte juridice.
RMGC are acţionar principal (80 la sută) Gabriel Resources (Canada), restul acţiunilor fiind deţinute de Minvest Deva, companie de stat. Investitorul doreşte să realizeze cea mai mare exploatare de suprafaţă din Europa folosind tehnologii bazate pe cianuri.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului, declarată ilegală.
Judecătorii au acordat daune morale unei mame nevoite să muncească în concediul postnatal din cauza sumei prea mici pentru creşterea copilului.
Sistemul actual de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu este unul echitabil. Mai mult, legea care reglementează acordarea unei sume fixe pentru creşterea copilului până la doi ani indiferent de salariul mamei a fost declarată discriminatorie. O decizie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a dus la crearea unui precedent judiciar, care arată încă o dată incoerenţa unor legi.
Astfel, Cristina Ilina, judecător la Tribunalul Bucureşti, a câştigat în instanţă despăgubiri morale de 10.000 de lei, ca urmare a faptului că a fost nevoită să lucreze în perioada concediului postnatal, din cauza indemnizaţiei unice pentru creşterea copilului de numai 600 de lei - indiferent de salariul mamei şi indiferent de contribuţia acesteia la sistemul de asigurări sociale.
Astfel, conform magistraţilor, fetiţa sa a fost privată practic de prezenţa permanentă a mamei sale până la împlinirea vârstei de doi ani, pentru o creştere şi dezvoltare corespunzătoare, fizică, dar şi psihică. Magistraţii Judecătoriei Sector 5 care au decis despăgubirea mamei au arătat că "reclamanta s-a supus unor condiţii de muncă necorespunzătoare stării sale medicale şi, dat fiind mediul de lucru, a supus şi minora unor riscuri de îmbolnăvire".
De altfel, Cristina Ilina a depus la dosar o adeverinţă din care reieşea că i se recomanda medical alăptarea minorei până la doi ani, evitarea efortului fizic şi psihic şi a stresului prelungit. Numai că, în cazul în care nu îşi continua activitatea, reclamanta nu avea posibilitatea să se întreţină pe ea şi pe fetiţă.
Recomandare pentru schimbarea legii
Judecătorii au luat în calcul şi decizia CNCD, din august 2007, prin care Consiliul consideră că "prevederile cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată prin Legea 7/2007, sub aspectul modalităţii de tratament
a magistraţilor, sunt discriminatorii".
Astfel, CNCD recomandă Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze, diferit, cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani şi în funcţie de contribuţia beneficiarilor de indemnizaţie. Povestea a început când prin lege s-a instituit cuantumul unic al indemnizaţiei pentru creşterea copilului, respectiv 600 de lei.
Sistemul actual de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu este unul echitabil. Mai mult, legea care reglementează acordarea unei sume fixe pentru creşterea copilului până la doi ani indiferent de salariul mamei a fost declarată discriminatorie. O decizie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a dus la crearea unui precedent judiciar, care arată încă o dată incoerenţa unor legi.
Astfel, Cristina Ilina, judecător la Tribunalul Bucureşti, a câştigat în instanţă despăgubiri morale de 10.000 de lei, ca urmare a faptului că a fost nevoită să lucreze în perioada concediului postnatal, din cauza indemnizaţiei unice pentru creşterea copilului de numai 600 de lei - indiferent de salariul mamei şi indiferent de contribuţia acesteia la sistemul de asigurări sociale.
Astfel, conform magistraţilor, fetiţa sa a fost privată practic de prezenţa permanentă a mamei sale până la împlinirea vârstei de doi ani, pentru o creştere şi dezvoltare corespunzătoare, fizică, dar şi psihică. Magistraţii Judecătoriei Sector 5 care au decis despăgubirea mamei au arătat că "reclamanta s-a supus unor condiţii de muncă necorespunzătoare stării sale medicale şi, dat fiind mediul de lucru, a supus şi minora unor riscuri de îmbolnăvire".
De altfel, Cristina Ilina a depus la dosar o adeverinţă din care reieşea că i se recomanda medical alăptarea minorei până la doi ani, evitarea efortului fizic şi psihic şi a stresului prelungit. Numai că, în cazul în care nu îşi continua activitatea, reclamanta nu avea posibilitatea să se întreţină pe ea şi pe fetiţă.
Recomandare pentru schimbarea legii
Judecătorii au luat în calcul şi decizia CNCD, din august 2007, prin care Consiliul consideră că "prevederile cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată prin Legea 7/2007, sub aspectul modalităţii de tratament
a magistraţilor, sunt discriminatorii".
Astfel, CNCD recomandă Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze, diferit, cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani şi în funcţie de contribuţia beneficiarilor de indemnizaţie. Povestea a început când prin lege s-a instituit cuantumul unic al indemnizaţiei pentru creşterea copilului, respectiv 600 de lei.
Multinaţională acuzată că-şi omoară angajaţii
O tânără de 30 de ani, angajată la fabrica de încălţăminte Riker din Lugoj, a fost internată, în comă, la spitalul din localitate, cu simptome care par a fi provocate de o intoxicaţie. Medicii spun că toate funcţiile vitale ale femeii sunt afectate. Incidentul vine la două săptămâni după ce o altă angajată, care prezenta aceleaşi simptome, a murit. Multinaţionala germană este acuzată de sora femeii decedate că foloseşte în producţie „substanţe otrăvitoare“.
Medicii specialişti de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara se zbat să ţină în viaţă o tânără de 30 de ani, aflată în stare foarte gravă, fără a înţelege momentan cum a ajuns în comă.
Angajată a fabricii de pantofi Rieker din Lugoj, tânăra prezintă exact aceleaşi simptome ca ale unei alte angajate, de 34 de ani, care a murit în urmă cu două săptămâni în Spitalul Lugoj, după ce i s-a făcut rău la locul de muncă. Multinaţionala germană este acuzată de sora femeii decedate în condiţii suspecte că foloseşte substanţe orăvitoare în procesul de producţie.
Funcţiile vitale, afectate
Medicii sunt intrigaţi de faptul că tânăra aflată în stare gravă la Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) prezintă simptome care pot fi provocate de o intoxicaţie. Profesorul Dorel Săndesc, şeful Secţiei ATI, spune că toate funcţiile vitale ale femeii sunt afectate.
Organe vitale, cum sunt plămânii sau rinichii, nu mai funcţionează, funcţiile acestora fiind preluate de aparate. „Practic, numai tensiunea este în parametrii normali, funcţiile vitale fiind preluate de aparate. Este asistată respirator, intubată pentru dializă. De două zile este la noi cu blocaj renal, insuficienţă renală, insuficienţă hepatică, insuficienţă respiratorie acută“, a declarat profesorul Săndesc.
„Nu putem înţelege ce i-a provocat această stare extrem de gravă. De la Lugoj ne-a fost trimisă cu diagnosticul intoxicaţie cu substanţă necunoscută, dar până la definitivarea testelor nu putem spune cu certitudine că aceasta este cauza. Acum, pur şi simplu, nu înţelegem ce a păţit“, a mai spus Săndesc.
Precedent suspect
În urmă cu două săptămâni, o colegă a tinerei, în vârstă de 33 de ani, a murit după ce a stat în Spitalul Lugoj trei zile, în exact aceeaşi stare. „Pe 8 martie ne-am distrat, era plină de viaţă. În 10 au dus-o la spital direct de la lucru. Se umflase toată, spunea că are friguri şi că o doare toată carnea. Mi-a spus «mă simt ca şi cum a trecut un tanc peste mine». Apoi a început să aibă arsuri pe gât. Îi dădeam apă să bea şi ea o dădea afară spunând că o arde. Au încercat de două ori să o urce în Salvare, să o ducă la Timişoara, dar de fiecare dată când ajungea jos făcea stop cardiac. Pe 13 a murit. A murit în chinuri, cu zile, de la otrava din fabrică“, povesteşte Fănica Sabo, sora Maricicăi Ivoneta Imbroane, angajata Rieker decedată la Spitalul Lugoj.
„Decesul a survenit printr-un infarct miocardic, dar nu ştim ce a slăbit organismul
atât de mult încât inima
a cedat. S-au recoltat probe din organe şi aşteptăm rezultatele de la Institutul de Medicină Legală. Simptomele sunt cele ale unei intoxicaţii cu o substanţă otrăvitoare, dar nu se poate spune nimic acum cu certitudine“, a declarat Delia Radu, director medical al Spitalului Municipal Lugoj.
Potrivit acesteia, alte două persoane, angajaţi ai aceleiaşi companii, s-au prezentat zilele trecute la spital, dar cu probleme minore care nu au necesitat îngrijiri medicale speciale.
OPINIE
Război psihologic
Compania este de părere că e o coincidenţă. „Cele două angajate nu lucrau în mediu toxic. Nu cred că este din vina noastră, dar nici nu pot afirma cu certitudine că este total exclus să avem o vină. Acest lucru îl poate discuta numai directorul Marus Rapp“, a spus Hildegard Sabău, asistent manager. Rapp crede că se duce o campanie
de imagine impotriva firmei
de către alte companii mari care se confruntă cu criza de personal provocată de şomajul aproape zero din Timiş. „Se doreşte probabil ca oamenii să plece de la noi şi de aceea se alimentează aceste zvonuri“, a mai spus Sabău.
Medicii specialişti de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara se zbat să ţină în viaţă o tânără de 30 de ani, aflată în stare foarte gravă, fără a înţelege momentan cum a ajuns în comă.
Angajată a fabricii de pantofi Rieker din Lugoj, tânăra prezintă exact aceleaşi simptome ca ale unei alte angajate, de 34 de ani, care a murit în urmă cu două săptămâni în Spitalul Lugoj, după ce i s-a făcut rău la locul de muncă. Multinaţionala germană este acuzată de sora femeii decedate în condiţii suspecte că foloseşte substanţe orăvitoare în procesul de producţie.
Funcţiile vitale, afectate
Medicii sunt intrigaţi de faptul că tânăra aflată în stare gravă la Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) prezintă simptome care pot fi provocate de o intoxicaţie. Profesorul Dorel Săndesc, şeful Secţiei ATI, spune că toate funcţiile vitale ale femeii sunt afectate.
Organe vitale, cum sunt plămânii sau rinichii, nu mai funcţionează, funcţiile acestora fiind preluate de aparate. „Practic, numai tensiunea este în parametrii normali, funcţiile vitale fiind preluate de aparate. Este asistată respirator, intubată pentru dializă. De două zile este la noi cu blocaj renal, insuficienţă renală, insuficienţă hepatică, insuficienţă respiratorie acută“, a declarat profesorul Săndesc.
„Nu putem înţelege ce i-a provocat această stare extrem de gravă. De la Lugoj ne-a fost trimisă cu diagnosticul intoxicaţie cu substanţă necunoscută, dar până la definitivarea testelor nu putem spune cu certitudine că aceasta este cauza. Acum, pur şi simplu, nu înţelegem ce a păţit“, a mai spus Săndesc.
Precedent suspect
În urmă cu două săptămâni, o colegă a tinerei, în vârstă de 33 de ani, a murit după ce a stat în Spitalul Lugoj trei zile, în exact aceeaşi stare. „Pe 8 martie ne-am distrat, era plină de viaţă. În 10 au dus-o la spital direct de la lucru. Se umflase toată, spunea că are friguri şi că o doare toată carnea. Mi-a spus «mă simt ca şi cum a trecut un tanc peste mine». Apoi a început să aibă arsuri pe gât. Îi dădeam apă să bea şi ea o dădea afară spunând că o arde. Au încercat de două ori să o urce în Salvare, să o ducă la Timişoara, dar de fiecare dată când ajungea jos făcea stop cardiac. Pe 13 a murit. A murit în chinuri, cu zile, de la otrava din fabrică“, povesteşte Fănica Sabo, sora Maricicăi Ivoneta Imbroane, angajata Rieker decedată la Spitalul Lugoj.
„Decesul a survenit printr-un infarct miocardic, dar nu ştim ce a slăbit organismul
atât de mult încât inima
a cedat. S-au recoltat probe din organe şi aşteptăm rezultatele de la Institutul de Medicină Legală. Simptomele sunt cele ale unei intoxicaţii cu o substanţă otrăvitoare, dar nu se poate spune nimic acum cu certitudine“, a declarat Delia Radu, director medical al Spitalului Municipal Lugoj.
Potrivit acesteia, alte două persoane, angajaţi ai aceleiaşi companii, s-au prezentat zilele trecute la spital, dar cu probleme minore care nu au necesitat îngrijiri medicale speciale.
OPINIE
Război psihologic
Compania este de părere că e o coincidenţă. „Cele două angajate nu lucrau în mediu toxic. Nu cred că este din vina noastră, dar nici nu pot afirma cu certitudine că este total exclus să avem o vină. Acest lucru îl poate discuta numai directorul Marus Rapp“, a spus Hildegard Sabău, asistent manager. Rapp crede că se duce o campanie
de imagine impotriva firmei
de către alte companii mari care se confruntă cu criza de personal provocată de şomajul aproape zero din Timiş. „Se doreşte probabil ca oamenii să plece de la noi şi de aceea se alimentează aceste zvonuri“, a mai spus Sabău.
Un italian şi-a urcat blocul pe casele vecinilor
Două familii care locuiesc în aceeaşi curte, pe Calea 13 Septembrie nr. 203, din Bucureşti, au simţit pe pielea lor ce înseamnă să n-ai noroc de vecini. Necazul i-a căutat anul trecut în persoana unui cetăţean italian care a obţinut autorizaţie de la primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, pentru construirea unui imobil de două etaje cu mansardă, chiar lipit de casele lor. Ce se întâmplă când se instalează ghinionul chiar lângă casa ta? Îţi dărâmă peretele, îţi împinge casa la vale, îţi toarnă moloz în coş şi e cât pe ce să te omoare! „Totul a început în luna februarie anul trecut, când vecinul s-a apucat să demoleze vechea casă ca să poată construi pe teren.
Vreau să spun că au folosit nişte baroase de alea grele, de cinci kilograme
, şi când dărâmau peretele care e lipit de casa noastră am zis că ne demolează şi pe noi. Atunci au apărut primele crăpături în zid. Ne-am dus, am făcut reclamaţie la Poliţie, a venit Poliţia, a constatat, iar ialianul a venit şi ne-a astupat crăpăturile cu nişte ipsos, de ochii lumii. După aceea, când au săpat fundaţia, au început să apară crăpături de băgai degetul. Tot atunci mi-au făcut o altă boacănă. Am văzut eu că băieţii tot dădeau fuga la bufet, când, într-o zi, unul dintre ei a dat cu cupa excavatorului peste casă şi aproape mi-a dărâmat un perete. Iar m-am dus la Poliţie, iar am făcut plângere. Au venit şi mi-au pus nişte proptele de mântuială, ca să susţină peretele.
Poliţaiul mi-a zis să o las mai moale, că nu mi-a căzut casa. Când au venit ploile, am dat din nou de necaz. Fiindcă peretele lor este lipit de al nostru şi fiindcă nu au făcut treaba bine, toată apa mi s-a infiltrat în casă şi mi-a udat toată mobila. I-am zis nevestei italianului să-mi cumpere altă mobilă. Mi-a zis că ce, vreau să-mi schimb mobila pe banii ei? Nici până acum nu mi-a dat niciun ban
. Ce să vă zic, strigător la cer. Ultima şi poate cea mai mare nenorocire pe care ne-au făcut-o a fost astă iarnă, când erau să ne omoare. Au dat moloz în coşul de aerisire şi, cum gazele
nu mai aveau pe unde să iasă, era să murim sufocaţi”, ne-a povestit supărat Dumitru Diaconescu, proprietar la numărul 203 B.
„Când au săpat fundaţia clădirii, au intrat pe sub casa noastră”
La fel de interesantă este şi povestea vecinilor de la 203 A. „Noi am fost mai norocoşi decât vecinii de alături, fiindcă nu locuim aici. Casa asta o aveam închiriată unei persoane care a amenajat-o ca grădiniţă. Ce pot să vă spun? Noi iniţial am fost de bună-credinţă, i-am lăsat să-şi pună schelele la noi în curte, le-am acordat înţelegere fiindcă sunt de acord ca imobilele vechi să fie demolate şi să se construiască ceva nou. Problemele au început în vară, când au apărut infiltraţiile şi au crăpat pereţii. Până atunci, casa nu a avut nici o problemă. Anul trecut am făcut un credit şi am pus-o gaj la bancă. Atunci banca a făcut o expertiză şi acolo scrie clar că nu avea nici o problemă.
Vreau să spun că au folosit nişte baroase de alea grele, de cinci kilograme
, şi când dărâmau peretele care e lipit de casa noastră am zis că ne demolează şi pe noi. Atunci au apărut primele crăpături în zid. Ne-am dus, am făcut reclamaţie la Poliţie, a venit Poliţia, a constatat, iar ialianul a venit şi ne-a astupat crăpăturile cu nişte ipsos, de ochii lumii. După aceea, când au săpat fundaţia, au început să apară crăpături de băgai degetul. Tot atunci mi-au făcut o altă boacănă. Am văzut eu că băieţii tot dădeau fuga la bufet, când, într-o zi, unul dintre ei a dat cu cupa excavatorului peste casă şi aproape mi-a dărâmat un perete. Iar m-am dus la Poliţie, iar am făcut plângere. Au venit şi mi-au pus nişte proptele de mântuială, ca să susţină peretele.
Poliţaiul mi-a zis să o las mai moale, că nu mi-a căzut casa. Când au venit ploile, am dat din nou de necaz. Fiindcă peretele lor este lipit de al nostru şi fiindcă nu au făcut treaba bine, toată apa mi s-a infiltrat în casă şi mi-a udat toată mobila. I-am zis nevestei italianului să-mi cumpere altă mobilă. Mi-a zis că ce, vreau să-mi schimb mobila pe banii ei? Nici până acum nu mi-a dat niciun ban
. Ce să vă zic, strigător la cer. Ultima şi poate cea mai mare nenorocire pe care ne-au făcut-o a fost astă iarnă, când erau să ne omoare. Au dat moloz în coşul de aerisire şi, cum gazele
nu mai aveau pe unde să iasă, era să murim sufocaţi”, ne-a povestit supărat Dumitru Diaconescu, proprietar la numărul 203 B.
„Când au săpat fundaţia clădirii, au intrat pe sub casa noastră”
La fel de interesantă este şi povestea vecinilor de la 203 A. „Noi am fost mai norocoşi decât vecinii de alături, fiindcă nu locuim aici. Casa asta o aveam închiriată unei persoane care a amenajat-o ca grădiniţă. Ce pot să vă spun? Noi iniţial am fost de bună-credinţă, i-am lăsat să-şi pună schelele la noi în curte, le-am acordat înţelegere fiindcă sunt de acord ca imobilele vechi să fie demolate şi să se construiască ceva nou. Problemele au început în vară, când au apărut infiltraţiile şi au crăpat pereţii. Până atunci, casa nu a avut nici o problemă. Anul trecut am făcut un credit şi am pus-o gaj la bancă. Atunci banca a făcut o expertiză şi acolo scrie clar că nu avea nici o problemă.
Familia fetitei arse cu tigara ii apara inocenta cu testul de virginitate
arintii copilului de 12 ani mutilat de cele trei eleve de la Colegiul National „Elena Cuza“ sustin ca pedeapsa primita de agresoare este mult prea blanda. „Sanctiunea era tot ce se putea face la nivel de scoala, inteleg asta. Insa cele trei fete ar trebui sa plateasca la fel, pentru ca doar asa vor simti ceea ce a simtit victima.
Copilul meu nu mai merge la scoala. Am fost cu ea la Institutul Medico-legal «Mina Minovici» pentru examen medico-legal, iar rezultatele le-am dus la politie. Fata mea este virgina, iar toti cei care au denigrat-o vor fi dati in judecata. Atat eu, cat si Alina urmam tratament
psihologic pentru a ne reveni din acest soc. Eu sunt mai socata decat fata mea si mult mai bolnava. Sunt foarte deprimata si cu moralul la pamant. Incercam sa trecem peste tot ceea ce s-a intamplat. Copilul meu este unul exceptional, nu a lipsit niciodata de la scoala, ba, mai mult, copilul meu nu este in stare sa jigneasca pe nimeni. Fata mea nu le cunostea pe acele fete, nu erau in cercul ei de prieteni, pentru ca eu ii cunosc toti prietenii. Este un copil cu bun-simt si nu a cunoscut niciodata violenta, probabil de aceea fiica mea nu a putut sa aiba nici o reactie atunci cand a fost torturata. Alina a fost dusa la scoala si adusa acasa de catre bunici in clasele I-IV. Eu mi-am controlat fata, era chiar tinuta din scurt, nu cum se vehicula
prin presa, ca Alina ar fi un copil libertin. Trebuia sa dea explicatii si pentru cinci minute de intarziere. Noi nu mai deschidem televizorul acasa, pentru ca si atunci cand inchid ochii imi apar in minte acele imagini cutremuratoare. Aud pocniturile de la palmele primite. Vreau sa rog presa sa scoata de pe site-uri imaginile acelea cumplite cu fata mea. Acum astept finalizarea cercetarilor de la Politie. Apoi o sa le dau in judecata pe cele trei agresoare pentru tot ce i-au facut copilului meu. Mai ales ca, dupa ce au chinuit-o pe fata mea, inainte de a o arde si cu tigara pe fata, cele trei eleve i-au spus copilului meu: «Fa, daca ii spui cuiva ce ti-am facut, o sa te omoram».
Imediat dupa ce a ajuns acasa, dupa momentele de cosmar prin care a trecut, Alina s-a dus in camera ei si a inceput sa planga. Cu greu am reusit sa o determin sa-mi spuna ce s-a intamplat, pentru ca se temea sa nu fie ucisa“, ne-a marturisit, plangand, mama Alinei. De precizat ca baiatul care apare in filmul groazei, Sergiu U., este repetent pentru a treia oara si invata in clasa a VII-a la aceeasi scoala cu victima.
Copilul meu nu mai merge la scoala. Am fost cu ea la Institutul Medico-legal «Mina Minovici» pentru examen medico-legal, iar rezultatele le-am dus la politie. Fata mea este virgina, iar toti cei care au denigrat-o vor fi dati in judecata. Atat eu, cat si Alina urmam tratament
psihologic pentru a ne reveni din acest soc. Eu sunt mai socata decat fata mea si mult mai bolnava. Sunt foarte deprimata si cu moralul la pamant. Incercam sa trecem peste tot ceea ce s-a intamplat. Copilul meu este unul exceptional, nu a lipsit niciodata de la scoala, ba, mai mult, copilul meu nu este in stare sa jigneasca pe nimeni. Fata mea nu le cunostea pe acele fete, nu erau in cercul ei de prieteni, pentru ca eu ii cunosc toti prietenii. Este un copil cu bun-simt si nu a cunoscut niciodata violenta, probabil de aceea fiica mea nu a putut sa aiba nici o reactie atunci cand a fost torturata. Alina a fost dusa la scoala si adusa acasa de catre bunici in clasele I-IV. Eu mi-am controlat fata, era chiar tinuta din scurt, nu cum se vehicula
prin presa, ca Alina ar fi un copil libertin. Trebuia sa dea explicatii si pentru cinci minute de intarziere. Noi nu mai deschidem televizorul acasa, pentru ca si atunci cand inchid ochii imi apar in minte acele imagini cutremuratoare. Aud pocniturile de la palmele primite. Vreau sa rog presa sa scoata de pe site-uri imaginile acelea cumplite cu fata mea. Acum astept finalizarea cercetarilor de la Politie. Apoi o sa le dau in judecata pe cele trei agresoare pentru tot ce i-au facut copilului meu. Mai ales ca, dupa ce au chinuit-o pe fata mea, inainte de a o arde si cu tigara pe fata, cele trei eleve i-au spus copilului meu: «Fa, daca ii spui cuiva ce ti-am facut, o sa te omoram».
Imediat dupa ce a ajuns acasa, dupa momentele de cosmar prin care a trecut, Alina s-a dus in camera ei si a inceput sa planga. Cu greu am reusit sa o determin sa-mi spuna ce s-a intamplat, pentru ca se temea sa nu fie ucisa“, ne-a marturisit, plangand, mama Alinei. De precizat ca baiatul care apare in filmul groazei, Sergiu U., este repetent pentru a treia oara si invata in clasa a VII-a la aceeasi scoala cu victima.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
